Astfel, acționarii trebuie să decidă în privința vânzării „întregului fond de comerț al societății aferent activității de producție (toate elementele corporale și necorporale în legătură cu activitatea de producție inclusiv mărcile Sintofarm) cu excepția imobilelor”, se arată în convocatorul transmis de societate Bursei de Valori București. Adunarea acționarilor va avea loc pe 21 decembrie.
Sintofarm deține o fabrică în București, situată lângă Gara Obor.
De asemenea, acționarii vor decide asupra schimbării denumirii din Sintofarm SA în Imosint SA, dar și referitor la schimbarea domeniului principal de activitate în „Dezvoltare (promovare) imobiliară” și radierea vechiului domeniu de activitate – „Fabricarea produselor farmaceutice”.
Compania a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri netă de 6,17 milioane de lei, în scădere cu 13% de la 7,08 milioane de lei în anul 2013, în timp ce proftul net a coborât la mai puțin de jumătate, de la 1 milion de lei în 2013 la 470.000 de lei în 2014.
În primele nouă luni ale acestui an, cifra de afaceri netă s-a situat la 4,72 milioane de lei, foarte apropiată de cea înregistrată în același interval al anului anterior, de 4,66 milioane de lei. Profitul brut a fost raportat la 493.825 lei, în scădere cu 9% față de 542.347 lei în intervalul similar al anului trecut.
Acționarii Sintofarm sunt, potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul BVB, Generalcom – 27,99%, Interfinance Capital Investment (Gibraltar) – 26,27%, Iberestate International – 15,37% și SIF Muntenia (SIF4) – 13%, în timp ce restul participațiilor se află în posesia altor investitori.
Generalcom (GECM) este o companie specializată în administrarea spațiilor comerciale, dar deține participații la Centrofarm și Sintofarm din industria farma. Principalii acționari Generalcom sunt Iberestate International – 45,6% și omul de afaceri portughez Alain Bonte – 36,93%. Restul titlurilor se află în posesia altor acționari.
Bonte este președinte al Consiliului de Administrație al Sintofarm, iar poziția de vicepreședinte este ocupată de Rădulescu Niculina. Cei doi se regăsesc și în conducerea Generalcom, unde Bonte este președinte, iar Rădulescu director general.